29 Aprilie – Ziua Veteranilor de Război

Titlul de veteran de război a fost introdus de regele Carol I la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independență (1877-1878), prin Înalt Decret la data de 29 aprilie 1902: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se va pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare.”

29 Aprilie a fost declarată Ziua Veteranilor de Război din anul 2007, prin Hotărârea de Guvern nr. 1.222.

Consiliul Județean Bacău a sprijinit proiectele și inițiativele Asociației Naționale Cultul Eroilor, de cinstire a eroilor neamului românesc, a veteranilor care au suferit și și-au riscat viața pentru țară. Am avut tot sprijinul domnului președinte Sorin Brașoveanu, care s-a implicat de fiecare dată pentru ca proiectele noastre să fie realizate în cele mai bune condiții, fie că a fost vorba de realizarea unor monumente, de evenimente pentru cinstirea memoriei eroilor sau de publicarea unor cărți”, a precizat colonelul (r) Paul Valerian Timofte, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”- București și președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ” Col. Corneliu Chirieș” – Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *