Acțiuni desfășurate de polițiștii locali pentru respectarea prevederilor Legii referitoare la protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Eliberare Premise de Liberă Trecere au desfășurat la sfârșitul săptămânii, o acțiune ce a vizat modul de respectare a prevederilor Legii nr .448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Au fost verificate, în acest sens, locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități din zona centrală a orașului și a unor hipermarket-uri din zona străzilor Nicu Enea, Milcov, Narciselor și Ștefan cel Mare, fiind aplicate un număr de 36 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.560 lei.

Poliția Locală recomandă conducătorilor auto să evite parcarea pe locurile adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele care au acest drept conferit de lege, deoarece activitățile pe acestă linie vor avea caracter permanent.

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: