Căminul Colegiului “N.V. Karpen” va deveni centru de carantină. Ce se întâmplă cu elevii?

În eventualitatea in care pe Aeroportul “George Enescu” din Bacău vor ateriza persoane din zonele carantinate din Italia care prezintă simptome specifice virusului Coronavirus, ele vor intra in carantină.

“Nu avem motive de îngrijorare, dar trebuie să fim pregătiți pentru orice situație având în vedere că avem un număr mare de băcăuani care muncesc sau vizitează Italia”, a declarat primarul Cosmin Necula astăzi, in Comitetul Local de Situații de Urgență.

Căminul Colegiului “N. V. Karpen” îndeplinește condițiile privind asigurarea măsurilor de carantină. Este repartizat în 51 de camere, având 150 de locuri.

„Aici NU vor ajunge suspecții de coronavirus, ci doar acei pasageri care vin din zonele carantinate din Italia. Deci persoanele asimptomatice, care NU sunt suspecți”, a declarat dr. Anca Dancău, din partea Compartimentului de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bacău.

In cazul apariției vreunui caz confirmat, vor fi luate măsuri precum suspendarea orelor de curs sau relocarea căminiștilor către alte Colegii din Bacău.

Parintii si-au exprimat nemultumirea cu privire la continuarea orelor de curs, desi exista posibilitatea unei carantine in camin.

In acest moment se desfasoara o videoconferinta, iar la final prefectul Bacaului, va discuta cu parintii care se afla in acest moment la Prefectura.

Vom reveni cu detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *