Comunicațiile din România, în contextul stării de urgență

În perioada 16 martie-15 mai 2020, utilizatorii din România au consumat un trafic de internet și date de 1,8 mii PB (+30% față de perioada anterioară) în rețelele fixe, respectiv de 0,2 mii PB (+5%) în rețelele mobile. Creșterea mai pronunțată a traficului de date în rețelele fixe poate fi corelată cu faptul că cei mai mulți utilizatori s-au aflat la domiciliu în perioada stării de urgență, folosind mai degrabă conexiunea Wi-Fi a router-ului de internet fix decât internetul mobil, inclusiv pentru consumul de voce sau date pe dispozitivele mobile.

Așa cum estimam încă de la jumătatea lunii martie, cererea de servicii de comunicații electronice a înregistrat evoluții excepționale în cele 60 de zile ale instituirii stării de urgență în România. Totuși, creșterile au fost atenuate în urma apelului lansat de comisarul european Thierry Breton pentru o transmitere și utilizare responsabilă a serviciilor de streaming video de tipul Netflix, Youtube sau Facebook, astfel că în rețelele mobile ponderea acestui tip de trafic a scăzut de la 55% la 49% în această perioadă”,a precizat Eduard LOVIN, Vicepreședinte ANCOM. 

În cazul traficului de voce, traficul de apeluri efectuate a crescut pe perioada stării de urgență cu 11%, depășind 13 miliarde de minute (97% fiind realizat în rețelele mobile).  

Estimările ANCOM arată că cele mai aglomerate intervale orare din perioada stării de urgență, din punctul de vedere al utilizării rețelelor de comunicații fixe și mobile (internet și telefonie), au fost:

  • Între orele 18-19 în data de 22 martie 2020 – 2,3 PB, cel mai mare consum de internet și date în rețelele fixe
    • Momentul instituirii primelor restricții impuse de Ordonanța Militară nr. 2 privind masuri de prevenire a răspândirii COVID-19 – închiderea mall-urilor, suspendarea activității cabinetelor stomatologice și interzicerea intrării în România a cetățenilor străini și apatrizilor.
  • Între orele 11-12 în data de 23 martie 2020 – 35 milioane minute vorbite, cel mai mare consum de voce
    • Momentul instituirii restricțiilor de circulație a persoanelor în intervalul orar 22:00-06:00, în baza Ordonanței Militare nr. 2 din 21 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19; declarație de presă a Președintelui României.
    • O creștere similară s-a înregistrat și în data de 19 aprilie 2020 (orele 11-12), un vârf tradițional în prima zi de Paști.
  • Între orele 20-21 în data de 25 martie 2020 – 0,25 PB, cel mai mare consum de internet și date în rețelele mobile
    • Momentul instituirii interdicțiilor de circulație a tuturor persoanelor în afara locuinței și suspendarea unor zboruri, în baza Ordonanței Militare nr. 3 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

ANCOM a analizat informațiile transmise de furnizori la finalul lunii mai 2020, comparând valorile de trafic din perioada stării de urgență în România (16 martie-15 mai 2020), cu cele din perioada de timp anterioară (16 ianuarie-15 martie 2020).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *