Comunicatiile electronice in si cu Marea Britanie in anul 2020

Acordul Brexit prevede o perioada de tranzitie, pana la data de 31 decembrie 2020, in care cea mai mare parte a legislatiei europene continua sa se aplice in relatia cu Marea Britanie. Sunt incluse in acest sens regulamentul european „Roam like at home” si cel referitor la plafoanele tarifare pentru apelurile si SMS-urile in interiorul Spatiului Economic European (SEE, din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda si Liechtenstein).

In acest context, utilizatorii romani care calatoresc ocazional in Marea Britanie vor beneficia, cel putin pana la 31 decembrie 2020, de roaming la tarife nationale („Roam like at home”), desi de la 1 februarie 2020 Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene.

Totodata, utilizatorii (persoane fizice) aflati pe teritoriul tarii noastre care transmit apeluri sau SMS-uri catre numere de telefon din Marea Britanie vor beneficia, cel putin pana la 31 decembrie 2020, de plafoanele tarifare aplicabile in interiorul SEE (0,19 Euro/minut, fara TVA, si 0,06 Euro/SMS, fara TVA).

Reamintim ca plafoanele anterior mentionate se aplica doar apelurilor si SMS-urilor care sunt tarifate in functie de consumul efectiv, nu si celor incluse in abonamente/(extra)optiuni.

Reglementarile europene vizeaza, cel putin pana la 31 decembrie 2020, numai teritoriul propriu-zis, european, al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, respectiv pe cel al Gibraltarului.

“Cu toate ca Brexit-ul are loc, romanii vor continua sa beneficieze de roaming la tarife nationale in Marea Britanie, precum si de plafoanele tarifare aplicabile la nivel european pentru apelurile si SMS-urile transmise din Romania catre numerele de telefon din Marea Britanie, pana, cel putin, la 31 decembrie 2020. Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Acordul Brexit) prevede o perioada de tranzitie pana la finalul anului, in care cele mai multe dintre reglementarile europene continua sa se aplice in relatiile dintre cele doua parti. Negocierile ulterioare dintre Uniunea Europeana si Marea Britanie vor stabili ce se intampla dupa 31 decembrie 2020”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreşedintele ANCOM.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *