Consilierii PNL susțin nevoia de a distribui alimente și nu vouchere persoanelor nevoiașe din Bacău

Pensionarii din municipiul Bacău cu un venit cumulat de până la 1.380 de lei ar putea primi un ajutor din partea municipalității, constând în alimente și produse de igienă, în semn de solidaritate și de sprijin, în plină epidemie de coronavirus.

Din păcate, obiectul ajutorului s-a transformat din nou în motiv de dispută politică, între primarul Cosmin Necula, inițiatorul hotărârii, și consilierii locali ai PSD, care doresc ca acest ajutor să fie sub formă de vouchere și nu de produse alimentare și de igienă.

Cei cinci consilieri locali ai Partidului Național Liberal consideră că o astfel de dispută este păguboasă, iresponsabilă și lipsită de umanitate, în condițiile în care responsabilii implicați în gestionarea măsurilor de limitare a epidemiei de coronavirus recomandă populației să stea în case. A le oferi pensionarilor  vouchere în loc de produse echivalează cu a-i trimite la cumpărături în magazine, în condițiile în care persoanele vârstnice sunt cele mai expuse la riscuri.

Ajutorul umanitar real trebuie să constea în oferirea de produse pentru asigurarea traiului zilnic, a produselor  de igienă și dezinfectanților de care oricine are nevoie pentru a preîntâmpina îmbolnăvirea.

Consilierii local PNL fac apel la colegii din PSD să dea dovadă că sunt raționali și să lase măcar în acest moment deoparte orgoliile și neînțelegerile sterile, pentru că singura preocupare a momentului trebuie să fie solidaritatea și respectul față de semeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *