Din 8 iulie se deschide CENTRUL DE INFORMARE PENTRU CETĂȚENI

Primăria Municipiului Bacău aduce la cunoștința publicului faptul că, începând cu data de 08 iulie 2020, activitatea de registratură și relații cu cetățenii se va desfășura exclusiv în cadrul Centrului de Informare pentru Cetățeni, situat în strada Nicolae Titulescu nr. 3 (fostul sediu al Serviciului de Stare Civilă).

În cadrul noului Centrul de Informare:

  • cetățenii vor depune solicitări/cereri/sesizări/petiții pentru toate direcțiile din cadrul primăriei;
  • toate documentele vor fi scanate și înregistrate într-un sistem informatic, iar apoi se vor transmite electronic la personalul responsabil de soluționarea lor.  Pe parcursul rezolvării cererii cetățenii vor putea putea urmări online stadiul acesteia, până la obținerea răspunsului;
  • la birourile specializate pe diferite arii de interes, cetățenii vor primi consiliere și informații complete privind modalitatea de a obţine diverse documente, avize, aprobări etc., astfel încât să își poată rezolva problemele într-un timp cât mai scurt;
  • programarea la ghișeu se va realiza în baza unui sistem electronic automat, care va elibera tichet de ordine și va afișa timpul mediu de așteptare.

Noua locație și serviciile oferite reprezintă un cadru organizat și civilizat pentru relaţia cetăţean – funcționar, o singură locație în care vor fi înregistrate și operate digital toate cererile depuse la Primăria Municipiului Bacău.

Centrul de informare pe ultima 100 de metri

Centrul de informare pe ultima 100 de metri

Publicată de E TV Bacău pe Miercuri, 24 iunie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *