Lucrările la centura Bacăului continuă fără niciun impediment. Aceasta este concluzia după întâlnirea prefectului Liviu Miroșeanu, cu constructorul

Toate condițiile tehnice pentru continuarea executării lucrărilor la Centura ocolitoare a municipiului Bacău sunt îndeplinite și se așteaptă condiții meteorologice favorabile pentru reînceperea lucrărilor în teren, este concluzia la care a ajuns Liviu Alexandru Miroșeanu, prefectul județului Bacău, după întâlnirea pe care a avut-o azi cu constructorul și după ce a vizitat  șantierul.

Nu există niciun impediment la construcția variantei de ocolire Bacău, condițiile tehnice și de mediu sunt îndeplinite și activitatea va fi reluată, imediat ce vremea o va permite. Ministerul transporturilor are asigurată finanțarea pentru acest obiectiv și este posibil să avem surprize plăcute, să circulăm pe centură chiar în acest an, deși termenul de execuție este 2021, a precizat prefectul Liviu Miroșeanu.   

Pe șantier se efectuează lucrări pe care le permite sezonul rece: au fost asigurate stocurile de materie primă (nisip, balastru, fier beton) și au fost dispuse în principalele puncte de lucru. Se află în curs de rezolvare și problema unei suprafețe de 4.497 m.p. de teren, aflată în administrarea Regiei Naționale ROMSILVA, care trebuie scoasă fără compensare din fondul forestier național, proprietate publică de stat, și care este situată pe culoarul suplimentar de expropriere.

Documentația a fost întocmită, iar Comitetului Director al Direcției Silvice Bacău și-a dat avizul favorabil, în baza căruia va fi emisă o hotărâre de guvern, pentru trecerea suprafeței respective, din administrarea ROMSILVA, în cea a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R). Un element care nu împiedică, însă, constructorul să realizeze alte lucrări, pe cei aproape 30 de kilometri, cât va avea în final centura municipiului Bacău. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *