Ministrul Muncii și Protecției Sociale, în vizită la stațiunea balneoclimaterică din județul Covasna

Societatea de Tratament Balnear şi Recuperarea Capacităţii de Muncă – T.B.R.C.M. S.A. reia, începând din această săptămână, activitatea de tratament balnear pentru pensionari, în cele 13 centre din țară.

Cu ocazia redeschiderii bazelor de tratament balnear, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru face o vizită de lucru la stațiunea balneoclimaterică din județul Covasna, pentru a verifica condițiile în care sunt primiți pensionarii și pentru a se asigura că sunt respectate toate măsurile de siguranță impuse în această perioadă.

Capacitatea hotelieră totală a complexelor balneare este de 3.154 locuri de cazare/serie, însă pentru respectarea măsurilor de siguranță, în perioada pandemiei au fost puse în vânzare doar 2.108 locuri de cazare/serie.

De asemenea, pentru prevenirea contaminării clienților dar și salariaților, în fiecare sucursală sunt implementate măsurile necesare pentru ca facilitățile hoteliere să fie complet operaționale, inclusiv crearea de circuite funcționale în bazele de tratament balnear, astfel încât hotelurile să fie pregătite pentru reluarea tuturor serviciilor pentru pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, în condiții de maximă siguranță.

Sunt obligatorii triajele epidemiologice, instructajele specifice pentru fiecare categorie de tratament cu respectarea circuitelor şi folosirea echipamentului de protecţie, respectarea protocoalelor privind dezinfecţia încăperilor, cabinetelor medicale, dispozitivelor medicale şi a mobilierului.

În centrul din județul Covasna, care are o capacitate totală de 302 locuri, au fost puse în vânzare, pentru această serie, 168 de bilete și s-au vândut 104, reprezentând 61,5% din totalul locurilor disponibile.

Activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și îl gestionează Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a fost sistată din 16 martie 2020, în contextul răspândirii COVID-19. 

Pentru anul 2020 Guvernul a aprobat 59.926 de locuri la tratament balnear și a alocat 370.314.000 lei cu această destinație.

Sursă foto: INQUAM Octav Ganea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *