Premieră outdoor la Teatrul Municipal „Bacovia”

Teatrul Municipal „Bacovia” prezintă pe 1 octombrie, de la ora 19.00, prima premieră a stagiunii 2020-2021, spectacolul „S-a-ntâmplat într-o joi”, de Elise Wilk.

Regia artistică și conceptul de imagine îi aparțin lui Octavian Jighirgiu, care montează pentru prima dată în Bacău.

„Pornind de la minunatul text scris de Elise Wilk, am gândit spectacolul în jurul ideii de vulnerabilitate și a modului în care aceasta devine instrument al mărturisirii. Din balansul tragi-comic rezultat, personajele au ieșit întărite. Și, poate, mai bune. Cred. Nu știu. Rămâne să decideți voi, spectatorii noștri. Reverență în fața echipei cu care am lucrat. Ce bucurie să întâlnesc o garnitură actoricească de primă mână și ce privilegiu să experimentez iarăși voluptățile spectacolului outdoor!”, declară regizorul Octavian Jighirgiu despre colaborarea cu Teatrul Municipal „Bacovia”.

Spectacolul va marca și o altă premieră, aceea că va fi prezentat în două variante: outdoor și indoor.

Premiera de joi, 1 octombrie, va avea loc în parcarea din spatele teatrului, într-un format absolut inedit atât pentru actori, cât și pentru public.

Compoziția și coordonarea muzicală îi aparțin lui Vlad Nicolici, cu Giuseppe Torboli la percuție, ceea ce reprezintă un argument în plus pentru originalitatea acestei producții.

Din distribuție fac parte actorii Bianca Babașa, Minodora Broscoi, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Ștefan Huluba, Andreea Darie, Andi Andriucă, Eduard Burghelea, Giuseppe Torboli.

Biletele pentru spectacolul „S-a-întâmplat într-o joi” se vor vinde exclusiv prin agenția de bilete, prețul standard pentru premieră fiind 33 de lei.

Spectacolul se va juca și în ziua imediat următoare, pe 2 octombrie, tot de la ora 19.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *