Taxele certificatelor de înmatriculare, autorizațiilor de circulație provizorie și de emitere a permisului de conducere nu se mai pot achita în numerar la ghișeu

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 01.10.2020, plățile aferente operațiunilor de înmatriculare și permise vor putea fi achitate, astfel

1 . Tarifele reprezentând contravaloarea certificatelor de înmatriculare, autorizațiilor de circulație provizorie, permiselor de conducere se vor încasa exclusiv în CONT BCR : RO94RNCB0082000367331018, beneficiar: Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, utilizând mijloacele de plată: viramentmijloace de plată online, Sistemul național electronic de plată online (S.N.E.P) – ghișeul.ro, POS-uri instalate de către RA-APPS la sediile serviciilor publice emitente – în curs de operaționalizare.

ATENȚIE: Contravaloarea documentelor sus-menționate nu se mai poate achita la ghișeu !

2. Tarifele aferente confecționării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferential sau păstrării combinației numărului de înmatriculare se vor achita în conturile trezoreriei prin virament, mandat poștal, numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituțiilor prefectului sau la casieriile unităților Trezoreriei Statului , în condițiile legii.

Documentele de plată emise anterior își păstrează valabilitatea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *