Termenul de eliberare a pașaportului simplu electronic este de 5 zile lucrătoare la nivel național

Necesitatea asigurării unui serviciu public de calitate, în contextul epidemiologic actual, în care a fost înregistrat un număr mai mic de cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, comparativ cu anii trecuți, alături de operativitatea lucrătorilor de pașapoarte au dus la crearea premiselor necesare pentru reducerea termenului de eliberare a pașaportului simplu electronic.

Astfel, s-a constatat faptul că solicitările pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, în cazul persoanelor care au solicitat ridicarea documentului de călătorie din țară, sunt soluționate, în prezent, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestora, cetățenii intrând în posesia pașapoartelor simple electronice anterior termenului legal de 15 zile lucrătoare. Termenul de 5 zile lucrătoare reprezintă un termen mediu de soluționare a cererilor, la nivel național.

În acest sens, reamintim faptul că cetăţenii au posibilitatea de a verifica în timp real statusul cererii de emitere a paşaportului simplu electronic, accesând link-ul disponibil pe platforma www.epasapoarte.ro, secțiunea Status pașaport, pe site-ul oficial al Direcţiei Generale de Paşapoarte www.pasapoarte.mai.gov.ro precum şi pe site-urile Instituţiilor Prefectului, având ca şi criterii de căutare numărul de cerere sau ultimele 9 caractere din CNP şi data depunerii cererii. Menționăm că, în situația înregistrării unor creșteri semnificative ale numărului de cereri depuse, termenul de eliberare a pașaportului simplu electronic va fi adaptat în consecință.

De menționat este faptul că, în situația înregistrării unor creșteri semnificative ale numărului de cereri depuse, termenul de eliberare a pașaportului simplu electronic va fi adaptat în consecință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *