Urmărit internaţional depistat de poliţiştii băcăuani

La data de 18 august, poliţiştii băcăuani au depistat, pe strada Tudor Vladimirescu din Moineşti, un tânăr de 25 ani din comuna Poduri, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel naţional şi internaţional.

Acesta se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Luxemburg pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat şi spălare de bani. După depistare, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în vederea luării măsurilor legale.         

În prezent tânărul în cauză se află la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, urmând să se efectueze demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile luxemburgheze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *