23 noiembrie 2020 – 102 ani de la Zborul Marii Uniri de la Bacău la Blaj

Epopeea Zborului Marii Uniri a început în seara zilei de 19 noiembrie 1918 atunci când la tura operativă a Grupului 1 Aeronautic Bacău dislocat pe aerodromul Mărgineni de lângă Bacău s-a primit telegrama ,,extra-urgent” din partea Marelui Cartier General, cu următorul conținut ,,Pregătiți un avion care să aterizeze la Blaj. Pasagerul sosind va da lămuriri”.

Prin urmare, doi români, locotenentul aviator Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au trecut Carpații pe 23 noiembrie 1918, cu aparatul de zbor Farman 40, nr. 3240, îndurând timp de 2 ore și 30 de minute, cât a durat zborul, temperaturi de -30°, pentru a duce acordul de Unire.

În urmă a rămas o poveste constând într-o misiune istorică îndeplinită cu glorie, pe care noi avem datoria să o onorăm și să o ducem mai departe, exprimându-ne recunoștința în fața istoriei și oferind cinstea cuvenită celor care au făcut posibilă înfăptuirea ei.

Reeditări ale Zborului Marii Uniri au avut loc încă din anul 1993, după 75 de ani de la evenimentul istoric, ultima având loc în anul 2018, pe 20 noiembrie, cu decolare din Bacău și sosire la Blaj, pe Câmpia Libertății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *