25 MAI 2021 – Ziua Internațională a copiilor dispăruți

În fiecare an, pe 25 mai este marcată Ziua internaţională a copiilor dispăruţi. În acest context prevenirea şi soluţionarea cu operativitate a cazurilor privind dispariţiile de copii reprezintă o prioritate pentru Poliţia Română.

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău,  Punct de Trecere a  Frontierei Aeroport “George Enescu” Bacău, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, cu sprijinul societății civile – Fundația de Sprijin Comunitar Bacău au desfășurat, în Piața Tricolorului din municipiul Bacău, o activitate de conștientizare a cetățenilor în ceea ce privește riscul de victimizare a minorilor.

Instituțiile M.A.I. participante au distribuit materiale de informare și prevenire, privind disparițiile de minori, au discutat cu cetățenii cu scopul sensibilizării populației privind siguranța copiilor cât și despre cauzele care duc la plecările voluntare. Voluntarii Fundației de Sprijin Comunitar Bacău au venit în sprijinul instituțiilor prezente prin realizarea unui material video, cu mesaje preventive privind disparițiile de minori – cauze și consecințe, care ulterior va fi difuzat în unitățile de învățământ din județ.

În ceea ce privește județul Bacău, de la începutul acestui an, până în prezent poliţiştilor băcăuani le-au fost sesizate 115 dispariţii, atât de la domiciliu cât și din centre de ocrotire. Dintre cele 115 de persoane, 77 au fost minori şi 38 majori. Fiecare dintre cazurile de dispariţie a fost verificat, stabilindu-se că majoritatea au fost situaţii de plecare voluntară. Totodată, de la începutul anului până în prezent, au fost găsite 120 de persoane, după cum urmează: 81 persoane minore şi 39 persoane majore.

Majoritatea persoanelor au fost găsite în câteva ore de la primirea sesizării sau în ziua următoare. Multe din cazurile sesizate s-au dovedit a fi plecări voluntare în mod repetat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *