Învățământ online pentru o parte din elevii băcăuani, până la remedierea avariei de la rețeaua de apă

Un număr de 16  unități de învățământ cu personalitate juridică din municipiul Bacău, din cele 51 de stat și private existente, au propus în Consiliile de administrație desfășurarea cursurilor online, în zilele de 2 și 3 februarie 2022, pe fondul avariei survenite la aducțiunea de apă de la Valea Uzului.

Toate hotărârile Consiliilor de administrație ale unităților de învățământ au fost transmise către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care le-a aprobat în ședința Consiliului de administrație întrunit astăzi, 1 februarie 2022, începând cu ora 16.00.

Aceasta decizie s-a luat conform art. 3, alin. (2) din Ordinul comun ME/MS nr. 5.338/2.015/2021, cu modificările și completările ulterioare,  ce prevede că „în situații justificate de infrastructura și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică în condițiile art. 6” (cazuri de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2).

Anexăm tabelul cu unitățile de învățământ care au propus suspendarea cursurilor și trecerea lor în online urmare a avariei prelungite care a dus la sistarea furnizării apei.

COLEGIUL ECONOMIC „ION GHICA” BACĂU 
COLEGIUL NAŢIONAL „FERDINAND I” BACĂU 
COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE VRĂNCEANU” BACĂU 
COLEGIUL NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI” BACĂU 
COLEGIUL NAŢIONAL CATOLIC „SF. IOSIF” BACĂU 
COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTĂ „GEORGE APOSTU” BACĂU 
COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC „ŞTEFAN CEL MARE” BACĂU 
LICEUL TEHNOLOGIC „ANGHEL SALIGNY” BACĂU 
LICEUL TEHNOLOGIC „DUMITRU MANGERON” BACĂUDoar GPP Letea și SG Ion Luca
LICEUL TEORETIC „HENRI COANDĂ” BACĂU 
PALATUL COPIILOR BACĂU 
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU CEL BUN” BACĂUDoar GPP nr. 17
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU IOAN CUZA” BACĂU 
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ION CREANGĂ” BACĂU 
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI DRĂGAN” BACĂUDoar învățământul gimnazial
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIRON COSTIN” BACĂU 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *