Ziua Mondială a Sănătății este o zi globală de conștientizare a sănătății sărbătorită în fiecare an la 7 aprilie. Tema de anul acesta este „Our planet, our health – Planeta noastră, sănătatea noastră”.
În 1948, OMS a organizat Prima Adunare Mondială a Sănătății. Adunarea a decis să celebreze 7 aprilie a fiecărui an, începând cu anul 1950, ca Ziua Mondială a Sănătății. Ziua Mondială a Sănătății este organizată pentru a marca fondarea OMS și este considerată ca o oportunitate a organizației de a atrage atenția la nivel mondial asupra unui subiect de importanță majoră pentru sănătatea globală în fiecare an. OMS organizează în această zi evenimente internaționale, regionale și locale legate de o anumită temă. Ziua Mondială a Sănătății este recunoscută de diverse guverne și organizații neguvernamentale cu interese în problemele de sănătate publică, care, de asemenea, organizează activități și își evidențiază sprijinul în rapoartele media, cum ar fi Consiliul global de sănătate.
Ziua Mondială a Sănătății este una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate la nivel mondial marcate de OMS, împreună cu Ziua Mondială a Tuberculozei, Săptămâna Mondială a Imunizării, Ziua Mondială a Malariei, Ziua mondială fără tutun, Ziua mondială de combatere a SIDA, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge și Ziua Mondială a Hepatitei.

Pentru a contribui la creșterea gradului de conștientizare a importanței legăturii dintre calitatea mediului înconjurător și sănătatea oamenilor, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău și Palatul Copiilor Bacău organizează expoziția temporară cu tema „Acționează simplu, trăiește sănătos”.
Expoziția va cuprinde lucrări realizate de elevi de la Palatul Copiilor Bacău și va fi deschisă publicului la sediul Muzeului de Științele Naturii începând cu data de 7 aprilie 2022, ora 12.00.
