Noaptea Muzeelor la Sate, pe 2 septembrie. Evenimente culturale organizate în 36 de județe

Noaptea Muzeelor la Sate prezintă accesul publicului la peste o sută de obiective, programe educative și evenimente culturale din mediul rural.

Evenimentul va începe pe data de 2 septembrie și se va desfășura în muzee sau organizații private, spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 36 de județe ale României.

În acest proiect se va descoperi o lume mai puțin exploatată până acum, cea a spațiilor rurale din România.

Suntem invitați să explorăm 143 de muzee și colecții muzeale, case memoriale ale martirilor, gospodării țărănești, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lem, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansamblu mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri, fierării, puncte gastronomic, situri arheologice și monumente paleocreștine, ateliere de olărit și multe alte atracții fascinante.

Noaptea Muzeelor la Sate este realizat după modelul Noaptea Muzeelor, care va ajunge la ediția 20, un proiect cu un real succes de-a lungul timpului. Să ne bucurăm că se conservă și se păstrează adevăratele valori culturale ale neamului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *