Fostul primar al Bacăului, Cosmin Necula, candidează mai nou pe un post juridic la societatea de termoficare a municipiului, deși este încă și șeful SSPM – Societatea de Servicii Publice Municipale.
Deoarece societatea este aflată în procedura de insolvență, domnul Cosmin Necula plănuiește să-și dea demisia din fruntea SSPM.
Astfel, Cosmin Necula a participat la concursul organizat de Thermoenergy pentru postul de consilier juridic.
Cel mai surprins în acest caz a fost Florin Pavăl, directorul general al Thermoenergy.
Acesta a confirmat că este a doua oară când Thermoenergy a organizat concursul, după ce în luna iunie nu s-a prezentat nimeni și menționează că au fost doi sau trei candidați pe același post în cadrul concursului din luna august.
Cosmin Necula așteaptă rezultatul concursului cu nerăbdare și, de asemenea, să-și dea și demisia de la SSPM.
SSPM se află în insolvență și va fi preluat în administrare de un lichidator judiciar.
Se mai precizează faptul că salariul lui Necula va fi de 3.500 de lei, dacă va câstiga locul în cadrul Thermoenergy, față de 1.500 pe care îi încasa de la SSPM.
Ce se vrea a se da uitării este faptul că fostul primar Cosmin Necula a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu.
Să sperăm că domnul director al Thermoenergy va lua decizia corectă pentru postul de consilier juridic?!
Sursa ziaruldebacau.ro
