Cazul Alexandra. Spitalul Spitalul Mavromati din Botoșani, unde a murit tânăra gravidă are asigurare de Malpraxis la compania falimentară EUROINS. Ce se va întâmpla

Cazul tinerei gravide Alexandra se redeschide cu un proces civil în care familia victimei cere spitalului 7 milioane de euro daune, în condițiile în care orice sumă peste 100.000 de euro rămâne neasigurată și poate fi achitată doar de stat, pentru că istoria insolvențelor din asigurări arată că se recuperează puțin de la masa credală.

Din păcate, s-a aflat că acea companie unde este încheiată asigurarea de Malpraxis este falimentara EUROINS și expiră pe 15 decembrie, după cum susține managerul Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, dr Monica Adăscăliței.

Așadar, pe baza unei eventuale decizii a instanței, cel care va plăti va fi Consiliul Județean Botoșani, cel care are în subordine Spitalul Județean și nu asiguratorul de Malpraxis.

Se cunoaște faptul că Alexandra Ivanov a murit la Spitalul Județean de Urgență Mavromati pe data de 18 august, după ce a acuzat dureri în urma unei sarcini care s-a oprit din evoluție înainte de termen.

După durerile suferite de aceasta toată noaptea, fără ajutor din partea medicilor, starea ei s-a agravat până dimineață, când Alexandra și-a găsit sfârșitul.

Atât familia cât și oameni de bună credință au ieșit în stradă protestând și în cele din urmă s-a dat spitalul în judecată.

Avocata familiei acesteia a cerut 7 milioane de euro din partea unității medicale, dacă se va găsi vinovată, și de aceea s-a descoperit că asigurarea medicală de Malpraxis încheiată cu firma EUROINS era declarată în faliment din 16 iunie 2023.

Astfel, după decesul Alexandrei, a fost numită în funcție la Spitalul Județean Botoșani, Dr Monica Adăscăliței care se destăinuie și spune că această situație o îngrijorează, dar nu poate vorbi în numele fostei conduceri, mai ales că este vorba de o sumă mare de bani, care trebuia să fie asigurată la o companie nefalimentară.

De asemenea, un alt manager susține că „asigurătorii nici nu se mai uită la noi, cu EUROINS era ușor”, deoarece totul se făcea prin achiziție directă, se asigurau și cheltuielile în caz de accidente produse de persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice.

„Suntem obligați de Curtea de Conturi în momentul de față, iar dacă se pierde procesul, medicii care vor fi găsiți vinovați vor fi obligați să plătească diferențele dacă despăgubirile sunt mai mari decât polița”, a mai afirmat un alt manager.

Fără asigurarea aceasta depusă la dosar, o unitate medicală nu poate intra în contract cu CJAS (Casa Județeană de Asigurări de Sănătate) locală.

Sursa liberatea.ro

Redactori RadioEasy: Miruna Goci/Andrei Goci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *