Zi de zi suntem martorii unor spălări de rufe în public. Fie este vorba despre trădări, fie că sunt violențe (prezentate cu condescendență) fie – în fine – scene lacrimogene, toate beneficiază de o audiență ridicată și de vii comentarii. Le comentează și precupețele în piață, dar – nu de puține ori – și persoane (publice ori nu) cu oareșce pretenții.

Există ceva care unește emisiunile de scandal. Nu doar faptul că – așa cum s-a aflat la un moment dat, dar se putea bănui de la bun început – o mare parte din cazurile prezentate sunt ficțiuni, interpretate de amatori, pe scenarii scrise de profesioniști. Ci și ceva mai important, pentru că e mai profund: motivul succesului.

L-a explicat demult scriitorul Fănuș Neagu, descriind o scenă la care a participat: aflându-se în autobuz la o oră cu puțini călători, unul dintre aceștia a sărit ca ars de pe scaun văzându-și soția pe motocicletă cu altul. Agitat, l-a implorat pe șofer să-i urmărească. Șoferul a cerut – și a primit – aprobarea celor câțiva din mașină. Adulterinii au fost prinși din urmă, soțul încornorat a coborât vijelios, după ce primise o umbrelă de la o bătrână, dar surpriză! Au putut vedea cum femeia îl pălmuiește pe urmăritor, care se întoarce spășit în autobuz, întâmpinat de șuieratul aceleiași bunicuțe: ”Lașule!”

Nu deznodământul ne interesează aici, ci răspunsul lui Fănuș Neagu la întrebarea ”Ce ne-a făcut să fim de acord cu urmărirea?”. SETEA DE MIZERIA ALTORA.

(T.C.Z.)