Activități de informare desfășurate de polițiștii băcăuani cu studenții anului I din cadrul Universității ”George Bacovia” din Bacău

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la seminarul de sociologie al studenților anului I din cadrul Universității ”George Bacovia” din Bacău, temele discuției fiind aspecte legate de devianță și criminalitate.

Seminarul s-a desfășurat în mediul on –line și s-a adresat studenților facultății de management, de economie și celor de la administrație publică din cadrul Universității ”George Bacovia” din Bacău.

Polițiștii au adus în atenția studenților două teme de interes și actualitate, respectiv criminalitatea on line și violența în familie. Au fost prezentate măsuri de prevenire cu accent pe riscul de victimizare în cazul cumpărăturilor on line, respectiv modalitatea de plată și securizarea tranzacțiilor.

Polițiștii au prezentat și informații referitoare la violența domestică, formele violenţei domestice, aspectele pe care victima trebuie să le aibă în vedere în timpul unei agresiuni pentru a-şi proteja integritatea corporală şi chiar viaţa, serviciile de care poate beneficia şi instituţiile la care poate apela pentru a obţine ajutor.          

Studenții au adresat întrebări, dovedind interes pentru tematica întâlnirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *