ALTE MODIFICĂRI LEGISLATIVE ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Noile reglementări modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

În acest sens, modificările aduse Legii nr. 61/1991 vizează cuantumul amenzii pentru unele contravenții, cu posibilitatea prestării de activități în folosul comunității ca alternativă la sancțiunea contravențională cu amendă (între 50 – 150 de ore).

Referitor la Legea nr. 218/2002, apar completări cu privire la atribuțiile polițiștilor în raport cu protejarea vieții, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Astfel, sunt introduse 13 articole suplimentare privind modul de acțiune al polițiștilor în diverse situații: 

  • controlul corporal al persoanei, al bagajelor și al vehiculelor; 
  • situații în care polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei; 
  • conducerea la sediul poliției a unei persoane; 
  • situațiile în care polițistul poate folosi mijloacele de intervenție din dotare sau poate pătrunde într-o locuință sau într-un spațiu delimitat ce aparține ori este folosit de o persoană fizică/juridică etc.

Actul normativ stabilește la art. 32drepturile de care beneficiază o persoană condusă la sediul poliției, respectiv:

a) de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției; 

b) de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin; 

c) de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii, potrivit art. 327

d) de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane; 

e) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată; 

f) de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini; 

g) de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta; 

h) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *