Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Prin ordonanța procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău din data de 26.01.2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în data de 25.01.2026, în jurul orei 18:10, având permisul de conducere anulat din data de 12.03.2024 și o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge (o alcoolemie în sânge de 1,83 g‰ la ora 18:40, respectiv 1,66 g‰ la ora 19:40), inculpatul a condus autoturismul pe str. Ștefan cel Mare din mun. Bacău context în care, fiind somat cu semnale acustice şi luminoase de către un echipaj din cadrul poliției, acesta a mărit viteza de deplasare, a pătruns pe culoarea roşie a semnaforului electric aflat în funcţiune şi ulterior și-a continuat deplasarea pe o stradă adiacentă unde a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe trotuar lovind un indicator rutier ce a fost proiectat pe un autoturism parcat.
La aceeași dată, procurorul a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bacău arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
La data de 26.01.2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bacău a admis propunerea astfel formulată și a dispus față de inculpat luarea măsurii arestului preventiv.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
