Au prejudiciat bugetul comunei Prăjești

Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au înaintat dosarul penal unității de parchet cu propunere de trimitere în judecată.

La data de 10.05.2010 o societate comercială ar fi încheiat contract de închiriere cu Primăria Comunei Prăjești ce ar fi avut ca obiect o suprafață de teren de 86000 mp aflată pe raza comunei în care operatorul economic avea calitatea de beneficiar, pe o perioadă de 15 ani și ar fi trebuit să achite anual o chirie în cuantum de 8000 de euro.

”Conform cercetărilor, reprezentanții societății comerciale, respectiv doi bărbați, ambii de 61 de ani, nu ar fi achitat integral contravaloarea chiriei din anul 2010 și până în anul 2016, ci doar o parte din această chirie, respectiv cea aferentă perioadei cuprinse între 2011-2012, debitul datorat către primărie fiind de 40.000 euro.” – IPJ Bacău

Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au stabilit că, cei doi, în calitate de reprezentanți ai societății în cauză, deși ar fi cunoștință de sentința civilă prin care instanța îi obliga la plata sumei de 24.000 de euro reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 2015-2017, aceștia ar fi prejudiciat bugetul local al comunei Prăjești prin scoaterea bunurilor imobile din proprietatea persoanei juridice și trecerea acestora în patrimoniile persoanelor fizice, în scopul radierii firmei.

”Bănuiții au fost cercetați pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât ar fi determinat contabilul societății comerciale, prin nepunerea la dispoziția acestuia a înscrisurilor care să ateste creanța datorată către Primăria Prăjești, să întocmească în fals și în necunoștință de cauză, bilanțul de lichidare care ar fi atestat în mod nereal soldul zero al datoriilor societății, bilanț în baza căruia s-ar fi obținut, ulterior, radierea societății.” – IPJ Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *