Avarie la conducta de apă potabilă de pe strada Banca Națională

Urmare a unei defecţiuni apărută pe conducta de distribuţie apă potabilă de pe str. Banca Naţională nr. 35, din municipiul Bacău, în data de 14.11.2021, începând cu 13:30, s-a întrerupt furnizarea apei potabile pentru consumatorii cu punctul de branşament situat în zonele delimitate de străzile Mioriţei – George Bacovia – Ion Luca – 9 Mai – B-dul Unirii.

În jurul orei 16:30 s-au finalizat lucrările de reparaţie a defecţiunii apărută pe conducta de distribuţie apă potabilă de pe str. Banca Naţională nr. 35, dar o dată cu iniţierea manevrelor de umplere a reţelei de distribuţie, Compania de Apă s-a confruntat cu o nouă defecţiune, pe aceeaşi conductă, la o distanţă de 30 cm faţă de defecţiunea iniţială.

Pentru că suntem nevoiţi să procedăm la înlocuirea unui tronson de conductă cu o lungime de 2 m, se prelungeşte perioada de întrerupere a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă până la ora 02:00 pentru consumatorii cu punctul de branşament situat în zonele delimitate de străzile Mioriţei – George Bacovia – Ion Luca – 9 Mai – B-dul Unirii.

Vom reveni cu detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *