Biroul de presă de la Vatican a anunțat, în urmă cu scurt timp, că fostul papă Benedict al XVI-lea s-a stins din viață.
„Cu tristețe vă informăm că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, s-a stins din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil.”, transmit oficialii de la Vatican.
Papa Benedict al XVI-lea, implicat în scandaluri de corupție și santaj sexual, a demisionat în 2013, fiind primul pontif care a făcut un astfel de gest în ultimii 600 de ani, afirmând că nu mai are puterea fizică și mentală de a conduce Biserica.
De atunci și până în prezent, Benedict al XVI-lea și-a trăit ultimii ani de viață la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Este pentru prima dată când un papă în funcție va trebui să ajute la înmormântarea unui papă care a murit.
A fost, de altfel, și o situație în care doi pontifi să locuiască în același timp, la Vatican. Deoarece Mănăstirea Mater Ecclesiae este situată în Grădinile Vaticanului, Benedict al XVI-lea a fost văzut, uneori, alături de papa Francisc, succesorul său.