Curtea Constituțională a României a luat o decizie fără precedent în istoria postdecembristă, anularea alegerilor prezidențiale și reluarea întregului proces electoral, în urma desecretizării documentelor produse de serviciile de informații în CSAT. Conform acestora, alegerile pentru Cotroceni au fost manipulate cibernetic și s-a vorbit inclusiv despre interferența unei structuri statale străine, în speță Rusia. Decizia a învolburat și mai mult scena politică și societatea românească. Care vor fi consecințele?
Statul român s-a comportat la alegerile prezidențiale ca un școlar prins nepregătit pentru teză. Dacă încă nu ne era clar până acum, ni s-a întărit convingerea că politizarea excesivă și ingerințele unor structuri pe care le credeam dispărute, în speță tot felul de rezerviști și securiști nostalgici, fac ca România să arate ca un stat cu grave probleme de funcționare democratică. La prima vedere, intervenția Curții, făcută în ceasul al doisprezecelea și după o serie de bâlbe anterioare, pare benefică. Doar că motivarea “judecătorilor” e mai degrabă un fel de compunere.
Ne-am lămurit buștean
Din toată sarabanda, n-am priceput mare lucru. Se spune despre intervenția ascunsă a Rusiei, despre manipularea votului, despre atacuri cibernetice asupra AEP și Biroului Electoral Central în documentele emise în cadrul CSAT. Doar că judecătorii de la Curte nu spun nimic despre Kremlin, nici despre atacurile cibernetice puse la cale de hackeri tocmiți de regimul Putin, ci doar de faptul că un candidat și-a făcut campanie inclusiv în ziua votului și a folosit fonduri netransparente, încălcând astfel prevederile legale și egalitatea de șanse pentru candidați. N-am priceput nici de ce, în primă fază, documentele au fost secretizate și doar la presiunea publică și a Elenei Lasconi, președintele Iohannis a desecretizat totul. Astfel am aflat ceea ce bănuiam, de fapt, cu toții.

Apar câteva întrebări legitime și de bun simț: de ce nu se spune nimic în motivarea Curții despre atacurile hibride rusești? Apoi, de ce n-au fost în stare să blocheze candidatura beneficiarului acestora, în condițiile în care unui alt candidat i s-a blocat, nu demult, candidatura? În condițiile în care declarațiile ambilor și acțiunile din trecut seamănă la indigo, diferă doar limbajul. De ce există o așa secretomanie în procesul electoral care ar trebui să fie super transparent? Adică dacă serviciile știau de ingerința Rusiei, este greu de crezut că în doar două zile s-au trezit, au cercetat și au venit și cu probe pe masa președintelui Iohannis, de ce nu s-au prezentat public? Dacă serviciile, parchetele, poliția știau de existența a tot felul de cuiburi neo-legionare de ce nu s-au luat măsurile prevăzute în Codul Penal? Întrebări la care ar trebui să primim un răspuns cât mai urgent.
De ce-i nevoie de răspunsuri?
În primul rând pentru că trăim într-o democrație sau cel puțin așa vrem să credem. În al doilea rând pentru că, dacă nu le primim într-un timp scurt, societatea se va polariza și mai mult iar alegerile prezidențiale, când se vor ține ele, vor produce și mai multe falii între români, clasa politică și gradații plătiți regește din servicii, procuratură șamd. În al treilea rând, secretomania asta produce tot felul de mutații, neîncredere și apariția unor personaje care se consideră mesianice și care pot manipula ușor românii cu educație precară, predispuși în a crede tot felul de conspirații.

Prioritate zero: educația
Alegerile prezidențiale ne-au pus în oglindă sistemul educațional din România. Ăsta este rezultatul, stimați politicieni care v-ați perindat pe la putere. Avem milioane de oameni care nu pricep ce citesc, nu fac distincție între fake news și adevăr, se informează de pe site-uri de socializare cu pisici și interlopi ajunși influenceri, votează pe unul care le vorbește din citate fără logică și sens și care-i convins că s-a întâlnit cu extratereștrii, doar pentru că le pare că sună bine. Sute de mii de tineri habar nu au care-i diferența dintre democrație și dictatură, li se par cool comunismul și nazismul, în vreme ce trag pe nas prin cluburi. Dacă educația nu devine prioritate zero, așa cum a fost în țările nordice după cel de-Al Doilea Război Mondial, degradarea se va accentua și ne vom trezi la alegeri viitoare nu doar cu o clasă politică din ce în ce mai slab dotată intelectual, ci și cu tot felul de măscărici care se cred cristoși pe pământ și ajung în finale prezidențiale.
Ce va urma?
Până la alegerea și validarea unui nou președinte, rămâne în funcție Klaus Iohannis, după cum zice Curtea Constituțională. Deși constituția prevede asta doar în caz de război sau dezastre. Înțelegem de aici că avem o lege fundamentală depășită de vremurile în care trăim și un președinte care mai vrea să stea un pic prin concedii plătite de noi. Nu trebuie uitat că ceea ce s-a întâmplat la alegeri, toate bâlbele și haosul sunt rezultatul mandatelor lui Iohannis, adică a „lucrului bine făcut”.
În perioada următoare, se va întruni noul parlament, se va forma noul guvern, cel mai probabil unul format din forțele care se revendică a fi pro-Vest și se va face calendarul pentru alegeri care, după toate declarațiile, vor avea loc în luna martie. Marcel Ciolacu are cele mai mari șanse să rămână premier iar coaliția care se întrezărește a guverna, în speță, PSD-PNL-USR-UDMR și minorități, poate avea un candidat unic. Cum politica românească este foarte volatilă și orgoliile mult prea mari, n-aș paria totuși pe asta.

Cum rămâne cu Georgescu?
Cel care a provocat întreaga tevatură doar cu filmări din sufragerie, boți, trolli, influenceri pe TikTok dar și cu sprijinul unor alte entități despre care noi n-am aflat dar cu siguranță ar trebui să se știe cu nume și prenume la nivel de servicii, parchete șamd, ar trebui să fie anchetat. Cel puțin către asta se îndreaptă lucrurile. DIICOT a anunțat că a început un dosar in rem, Parchetul General dă și el din coate. În caz că nu se va întâmpla nimic spectaculos, de genul puneri sub acuzații, arestări, rețineri, omul poate candida din nou. Și o luăm de la capăt, căci, fie că ne place sau nu, Georgescu a format un val. Dacă îi este interzisă candidatura, pe val se va urca un alt personaj. Poate fi Șoșoacă, poate fi Simion, poate fi Târziu. Ori cine știe ce alt mesianic care vorbește-n citate apare călare pe cal alb. Ne-om trezi cu Dan Puric candidat.
Concluzie
România, fără UE și NATO, poate dispărea ca stat, în câteva zile, fără a se trage vreun foc, doar on-line. Din incompetență, securisme, rea-voință, interesele unor dubioși, lipsa educației și lipsa culturii.
Autor: Răzvan Codreanu
