”Când îți scăpa Bela o «lopată» după ceafă, îți zbura capul”, Dumitrița Turner, oneșteanca vicecampioană olimpică și campioană mondială alături de Nadia Comăneci

E prima gimnastă din istorie aureolată cu un titlu suprem pe aparate pentru România, la sărituri, Fort Worth (SUA, 1979), competiție în care fetele conduse de Bela și Marta Karoly au câștigat în premieră și aurul pe echipe la un CM. Apoi, a făcut parte din trupa medaliată cu argint la Olimpiada de la Moscova 1980, ultima cu Nadia Comăneci pe afiș. Un interviu special acordat pentru playsport.ro

22 de ani a trăit în Australia

Cum a fost experiența de 22 de ani în Australia?

– Am ajuns acolo în 1997, la Sidney, un oraș superb. Marea dezamăgire a fost însă că, în momentul în care am încercat să lucrez ca antrenoare, m-am lovit de un sistem blocat. Au început să-mi ceară tot felul de acreditări, să fac cursuri, asta cu toate că aveam carnet în regulă, muncisem în România și Guatemala. Au motivat însă că au descoperit niște chinezi cu acte false și nu mai acceptă decât certificări operate în Australia. M-am simțit jignită, așa că mi-am căutat alt job.

– Și către ce ați apucat-o?

– Contabilitate. Am luat-o de la zero, cu colegiu și studii universitare, unele online. Am lucrat mai întâi la o firmă, iar după opt ani mi-am deschis propriul cabinet. A fost foarte greu. La început erau situații amuzante, pentru că trebuia să-l rog pe soțul meu să-mi facă traduceri din engleză în engleză. Accentul american e deosebit de cel australian și nu înțelegeam prea bine. Ne-au ajutat enorm și socrii, niște oameni deosebiți. Ne-au salvat de fiecare dată când ne împotmoleam.

La ce vârstă ați început?

În 1970, era deja mare bătaie la Școala de Gimnastică din Onești. M-am dus la examen, în clasa întâi. Se creau, de obicei, câte două clase, dar atunci, fiind foarte mulți copii, au făcut trei grupe. Pe la șase-șapte ani munceam deja cu normă întreagă: patru ore la școală, alte patru la antrenamente, două ore seara la lecții, după care cădeam lată. Mă puneam în fața televizorului și adormeam în cinci minute.

– Părinții v-au orientat spre gimnastică?

– Chiar nu! Am avut o prietenă care se apucase de acest sport. M-a învățat un stând pe mâini, o ”roata țiganului” și am prins repede gustul. Școala era și la doi pași de mine, așa că m-am apucat de treabă. Am început cu soții Florin și Florica Dobre, care conduceau echipa secundă. Prima era pe mâna lui Bela și Marta Karoly. Între antrenori existau conflicte mocnite, nu prea se iubeau, dar ruptura definitivă s-a produs în 1975, după ce Nadia a explodat la Europenele de la Skien. Când s-a întors din Norvegia, Bela a zis că vrea să lucreze singur în sală cu fetele lui, așa că ne-au scos din program și intram la alte ore, cu mai multe grupe. O debandadă! Apoi, după triumful de la Montreal, și-a luat viteză tare, s-a certat cu toată lumea la Onești, n-a lăsat nicăieri loc de ”bună ziua”, iar în ‘77 s-a mutat la Deva.

Am fost considerată trădătoare când am plecat după Bela la Deva”

– Dumnevoastră ați rămas însă atunci la Onești, nu?

– Sigur! Dar în ‘78 s-a creat un nou lot olimpic la București, pentru că Nadia și Teodora Ungureanu n-au mai vrut să stea la Deva cu Karoly, așa că a trebuit să se facă o grupă specială pentru ele în Capitală. N-a durat însă foarte mult episodul, Nadia a simțit că nu reușește să progreseze aici, așa că a decis să revină la Bela. Și, fără să mă aștept, m-am pomenit că federația îmi propune să plec și eu la Deva, cu Melita Ruhn, cu Trudi Eberle. ”Hai, Dumitrița, că e bine acolo, vin acum și Mondialele!”, m-a înmuiat președintele Nicolae Vieru. Mă gândeam: ”Ce Mondiale, fraților? Cai verzi pe pereți! Ce să caut eu acolo?”. Nu credeam că aș fi în stare să performez la acest nivel.

– Dar ce planuri aveați?

– Eu visam să merg la liceu la secția de matematică-fizică, la Onești. M-am întors însă acasă să-mi fac repede bagajele pentru Deva, dar acolo am fost luată pur și simplu pe sus de toată lumea. Nimeni nu concepea să ”trădez” pentru a pleca după Karoly. Nici măcar mama și tata. Iar soții Dobre nu m-au mai băgat deloc în seamă. Le-a spus și colegelor să nu mai discute cu mine. M-au izolat total. A fost ca o lovitură pentru ei, fiindcă disputa cu Karoly ajunsese la cote înalte. Doar una dintre antrenoare, Nușa Dragomir, mi-a zis o vorbă bună: ”Dana, draga mea! Dacă vrei să faci ceva în viață, urmează-ți visul! Du-te, dacă asta simți că vrei!”. A fost ca o mică alinare într-un ocean de furie, pe un evident fond politic și de mândrie locală.

”Uneori aș fi preferat să mă bată decât seria nesfârșită de jigniri și agresiuni verbale profunde”

– Părinții s-au împăcat însă până la urmă cu gândul că mergeți la Deva?

– Da. Tata chiar a venit cu mine și a vrut să aibă o discuție clară cu Bela. ”O vedeți? E vie, întreagă, are două mâini, două picioare, sănătoasă tun! Dacă aud că se întâmplă ceva grav, o iau și facem stânga-mprejur. Să nu vă atingeți de ea!”. Se știa că la lot apelează la bătăi, la agresiuni.

– Și cum a reacționat Karoly?

– ”Nicio problemă!”. Era un maestru al manipulării, știa cum să joace rolul a diferite personaje. În timp, nu s-a atins deloc de mine fizic, cunoscând discuția foarte fermă cu tata. Dar am răbdat multe alte episoade nelalocul lor: jigniri, agresiuni verbale dure, atitudini care te răneau până în măduva sufletului. Uneori aș fi preferat să mă bată! Mi se topeau picioarele când își începea spectacolul. Îmi venea să leșin. Nu știai unde să te ascunzi. N-aveam cum să-l înfruntăm noi, niște piticanii. Da, ne muncea de ne ieșea gimnastica prin urechi! Nu asta m-a deranjat, pentru că nu poți ajunge în vârf fără sudoare și sacrificii. E vorba despre faptul că nu s-a ferit să adopte rețete sălbatice față de noi.

– Adică ați fost cumva o norocoasă că n-ați făcut cunoștință cu palmele și picioarele soților Karoly!

– Da! Dar abuzuri verbale cu nemiluita! Nu numai ”vacă grasă”, ”c..r de vădană” și altele din astea. Chestii mult mai profunde, care ți se înfigeau în inimă. Inclusiv soții Dobre lucrau la fel la Onești. Am prins exact generațiile de la care au început metodele agresive. Mă uitam, de exemplu, la fetele dinainte, la Anca Grigoraș, care-mi spunea că are amintiri superbe din gimnastică. Cu ea am trăit un episod mai neobișnuit la un turneu la Londra. După un antrenament, am fost abordată pentru un interviu. M-am apucat să vorbesc, dar Anca m-a tras din fața microfonului. ”Lasă că povestești altă dată! Sunt de la Europa Liberă. N-ai timp de ei!”. Nu știam eu atunci, o copilă de 13 ani, ce-i cu Europa Liberă!

”Când îți scăpa Bela o «lopată» după ceafă, îți zbura capul”

– Sunt convins că ați asistat la numeroase ieșiri groaznice ale soților Karoly. Emilia Eberle, de exemplu, a povestit niște momente dramatice trăite. Bătăi, umiliri! Geta Gabor a relatat recent cum era lovită cu capul de bârnă de Marta!

– Multe! Foarte multe episoade! Când Eberle nu reușea la antrenamente să facă exact ce-i cerea Bela, intra în panică și nu-i mai ieșea nimic. Era parcă înghețată, săraca! Se bloca. Și încasa niște bătăi grave! Grave de tot! Treaba cu capul în bârnă era, într-adevăr, apanajul Martei. Bela venea cu palmele alea cât o lopată și când altoia una după ceafă, îți zburau creierii! M-a ajutat Dumnezeu să nu cunosc personal durerea de la loviturile lui Bela și Marta, dar era îngrozitor ce vedeam în jurul meu, la colege. Eberle și Marilena Vlădărău erau clientele preferate. Cu Vlădărău a fost chiar o fază înfricoșătoare…continuarea aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *