Imaginea mentorului educației autohtone este pretutindeni. Cu argumente redundante și impertinență, își marchează locul în politica educației românești. Urmăresc dezvăluirile lansate în spectrul public referitoare la politicile educaționale.
Lipsesc fundamentele pedagogice ale lor și dau semnificația unei manipulări nedorite. Care îi este viitorul școlii românești? Cum vrem să se formeze tinerii de astăzi, adulții de mâine? Cum este posibil să ataci profesorii în drepturile și demnităților lor? Cum rămâne cu acele postulate formulate, încă din anul 1997 de către specialiștii alogeni, unde educației i se recunoaște rangul de important domeniu al vieții sociale? Ce înseamnă învățarea? Ne interesează să creem indivizi cu informații doldora sau cu aptitudini de a le organiza și argumenta? Cum rămâne cu toleranța și răbdarea în acțiune educațională?
Majoritatea situațiilor se înscrie în formarea discipolilor fără o conturare a proceselor lor psihice raționale, senzoriale, volitive sau afective. Sugestia pe care am lansat-o, aceea de a proiecta profilurile absolvenților de la toate nivelurile de formare ar fi un deziderat în a cărui esență va sta individul, viitorul adult cu mintea organizată, nu încărcată!
Autor: Dan Căldăraru
