Cea mai mare parte a Moldovei sub COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare meteo valabilă în intervalul 15 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 23:00 în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și cea mai mare parte a Moldovei, unde instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25…35 l/mp și pe spații mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70…90 l/mp.                                                                 
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.

De asemenea în intervalul menționat, local în Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaților Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, 40 l/mp.

Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *