În constituție se zice că nimeni nu-i mai presus de lege. Doar că legea mai este modificată, adăugită astfel încât să avem români mai speciali, mai egali decât restul. Pentru această categorie PSD și, acum, PNL au făcut mai multe decât pentru oricare alta. Vorbim despre pensionarii speciali. De la 1 ianuarie, cică, vom mai avea și alți speciali, că nu aveam destui! Aceștia vor fi aleșii locali.
O prostie fără seamăn ca un primar, viceprimar, președinte de CJ să beneficieze de pensie specială. La fel cum este stupid și-n cazul parlamentarilor. Strigător la cer este ca un magistrat să beneficeze de pensie de peste 30.000 de lei lunar. În Spania, ca să ofer și exemple, pensiile sunt plafonate la 6.000 de euro. Orice funcție importantă ai fi ocupat în viață, nu primești mai mult de 6.000 de euro atunci când te pensionezi. Iar excepțiile speciale sunt foarte puține. Un magistrat român contribuie la pensie și sănătate într-un buget special, de care statul nu se apropie. Este singura categorie socială care beneficiază de așa ceva. La banii cu care a cotizat, ar avea o pensie în jurul a 1.000 de euro. Restul, până la sumele amețitoare, vin de la bugetul de stat. Dar, să zicem că trebuie bine remunerați oamenii din justiție pentru a avea o societate normală. Deși, mă scuzați, numai justiție nu a fost. Și în civil, și în penal, am avut doar o parodie. Iar dacă n-ar fi vorba despre destinele unor oameni, am pune justiția română direct într-o schiță de-a lui Caragiale.
Revin la aleșii locali. După cum se întrevede, alde Dragoș Ștefan, Ghingheș, Scripăț vor avea pensii speciale. Deși nu au avut, o lungă perioadă, niciun fel de atribuție la primărie. Liciu, dacă vă mai aduceți aminte cam cum arăta orașul în perioada administrației lui, va beneficia de pensie specială. Nu știu cum stau lucrurile în cazul lui Benea. El va beneficia și de pensie din partea Bruxelles-ului, pentru tăiat frunză la câini prin cafenelele capitalei belgiene. Deoarece a subjugat un județ întreg, ar trebui să primească și-o specială românească. Le merită, nu-i așa? Dacă nu face vreo bubă penală, Stanciu-Viziteu va încasa și el niște bani nemunciți la pensie. La fel toată gloata de plăvani din fruntea comunelor județului, care și-au lăsat comunitățile-n glod ani de zile, cu buda-n fundul curții.
Peste două miliarde de euro se duc anual la pensiile speciale care sunt azi în plată. De la 1 ianuarie, dacă intră și aleșii locali în rândul privilegiaților, suma se va mări. Și-n vreme ce ăștia ridică niște mii bune de lei lunar, ca o medie, restul de pensionari normali sunt la limita subzistenței. Ei bine, abia asta nu-i dreptate socială. De ce o asistentă medicală, după 40 de ani muncă, are o pensie de 2.500-3.000 de lei, iar un cărător de hârtii de prin MapN, sau MAI, sau justiție, pensionat la 50 de ani ori frecător de lulea în parlament patru ani, are de două-trei ori mai mult? În vreme ce asistenta a făcut gărzi, a intrat în contact direct cu tot felul de infecții, bacterii și viruși, a contribuit la salvarea unor vieți, vreun gradat de tip Moș Teacă a avut de înfruntat doar pericolul cirozei, de la nenumăratele chefuri din popotă. Iar exemplele pot continua la nesfârșit. Are ceva de zis Ciolacu despre asta? Aproape nimic, căci 2024 e an electoral…
LLI-Lucaș, contributor Radio Easy