În perioada 16-17 octombrie 2025, Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău sărbătorește 35 de ani de la înființare printr-un eveniment special, „𝐂𝐞𝐥𝐞𝐛𝐫𝐀𝐑𝐓”. Timp de trei decenii și jumătate, Centrul a devenit o componentă esențială a peisajului cultural local și național, un spațiu viu unde artele se întâlnesc și se completează reciproc, de la muzică la teatru, de la arte vizuale la literatură, ghidând pașii celor ce ne trec pragul spre lumina cunoașterii și a emoției pure.
La această vârstă aniversară, Centrul își reafirmă vocația de spațiu deschis pentru dialogul ideilor, pentru transmiterea #valorilor artistice și spirituale, mizând pe accesul liber la cultură și exprimare artistică, cultivând o cultură fără granițe.
Personalități ale artei contemporane, critici de artă, scriitori, dirijori și interpreți de prestigiu se întâlnesc, timp de două zile, cu publicul băcăuan pentru a celebra frumusețea #artelor în toate expresiile lor – de la expoziții și lansări editoriale, la concerte de gală și proiecții de film documentar.
„𝐂𝐞𝐥𝐞𝐛𝐫𝐀𝐑𝐓 spune totul: celebrăm arta în formele ei multiple, ca pe un limbaj universal care ne aduce împreună și ne ajută să devenim mai buni, mai sensibili și mai conectați la lumea din jur. 𝐂𝐞𝐥𝐞𝐛𝐫𝐀𝐑𝐓 este o invitație adresată tuturor, o invitație de a prețui patrimoniul cultural și de a duce mai departe, cu responsabilitate și viziune, valorile universale ale artei” este mesajul directorului 𝐎𝐯𝐢𝐝𝐢𝐮 𝐔𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞𝐚𝐧𝐮.
Aniversarea Centrului de Cultură „George Apostu” capătă și valoarea unui #angajament cultural, și anume asumarea unei misiuni de a prelua opera monumentală „Fructul Soarelui” realizată de George Apostu în contextul taberelor de sculptură organizate la Costinești în anii ʼ70, care se află în prezent într-o stare avansată de degradare, și de a o integra în patrimoniul Centrului de Cultură „George Apostu” – un gest firesc și necesar, menit să onoreze memoria sculptorului și să protejeze una dintre cele mai reprezentative creații ale sale.
𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 aniversar al celor două zile:
𝟏𝟔 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, ora 16.00, Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”
Expoziție personală Dionis Pușcuță – „Bestiar”
Prezintă: Oliv Mircea, critic de artă
Ovidiu Ungureanu, director Centrul de Cultură „George Apostu”
Lansarea albumului de artă „Bestiar” – Dionis Pușcuță

Ora 18.30, Teatrul Municipal Bacovia
CONCERT DE GALĂ
Solist: Maria Coman
și Corul Kinonia
Dirijor pr. Iulian Pruiu
𝐵𝑖𝑙𝑒𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑚𝑦𝑡𝑖𝑐𝑘𝑒𝑡.𝑟𝑜 𝑠̦𝑖 𝑒𝑛𝑡𝑒𝑟𝑡𝑖𝑥.𝑟𝑜

𝟏𝟕 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, ora 11.00, Centrul de Cultură „George Apostu”
Lansarea revistei „Vitraliu”
Prezintă: Marius Manta
Lansarea volumului „Măgura Buzăului. O academie liberă de sculptură”, de Luiza Barcan
Prezintă: Cătălin Băluț
Valeriu Șușnea

Ora 12.00, Centrul de Cultură „George Apostu”
Cinema în aer liber
Film documentar „Sufletul din daltă – George Apostu” și alte producții de film documentar
Ora 18.30, Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău
CONCERT EXTRAORDINAR
Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
Dirijor: Ovidiu Bălan
Soliști: Gabriela Iștoc, soprană
Andrei Petre, tenor
𝑅𝑒𝑧𝑒𝑟𝑣𝑎̆𝑟𝑖 𝑙𝑎: 𝐶𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝐶𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆ „𝐺𝑒𝑜𝑟𝑔𝑒 𝐴𝑝𝑜𝑠𝑡𝑢” 𝑠̦𝑖 𝐹𝑖𝑙𝑎𝑟𝑚𝑜𝑛𝑖𝑐𝑎 „𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑙 𝐽𝑜𝑟𝑎” 𝐵𝑎𝑐𝑎̆𝑢

Programul cultural este cofinanțat de Consiliul Județean Bacău. Sponsori principali: Aerostar S.A. și Evergent Investments. Sponsori: Ferma Socială Bettine Găgeşti, Licurici Impex și Lions Club Bacau Sf. Gheorghe. Parteneri în proiect: Filarmonica Mihail Jora Bacău și Teatrul Municipal Bacovia.