Circ parlamentar cu final așteptat. Guvernul Ciolacu 2 a supraviețuit moțiunii

Așa cum era de așteptat, moțiunea de cenzură depusă de partidele auto-intitulate ca fiind suveraniste a picat la votul în plen. Asta înseamnă că Marcel Ciolacu și guvernul PSD-PNL-UMDR-minorități rămâne în funcție până cel puțin în luna septembrie. Se mai pot schimba lucrurile după alegerile prezidențiale, în funcție de numele celui care va fi ales în funcția de președinte.

Opoziția, mai puțin USR, au inițiat moțiunea de cenzură pentru răsturnarea guvernului Ciolacu 2, deși era clar de la început că nu există vreo șansă de reușită. Nimeni nu prea ghicește ce au vrut să obțină Simion, Șoșoacă și Gavrilă, dat fiind faptul că prevederile legale spun că se poate depune doar o singură moțiune pe durata unei sesiuni parlamentare. Prin urmare, Marcel Ciolacu poate rămâne liniștit la guvern cel puțin până în luna septembrie, când se va da startul următoarei sesiuni parlamentare. Cum situația s-a complicat pentru candidatul Călin Georgescu, cel susținut de AUR și POT la alegerile prezidențiale în urma începerii urmăririi penale și a dezvăluirilor apărute în presă din rechizitoriul procurorilor de la Parchetul General despre finanțări ilegale și constituire a unei grupări care amenința ordinea constituțională a României, cel mai probabil guvernarea actuală nu va avea vreo problemă nici după toamnă.

Pseudo-dezbateri, nivel suburban

Românii au putut asista la un adevărat circ de prost-gust în cadrul ședinței celor două camere. Ar fi trebuit să fie dezbateri însă limbajul a fost unul aproape suburban. Nivelul actual al parlamentului este unul care ar trebui să ne îngrijoreze. Suntem mai jos ca niciodată. Urlete, amenințări, ironii de peluză, huiduieli, asta e imaginea clasei politice actuale, cea votată de alegători, nu trebuie să uităm asta. Există și suspiciuni de blat, în ciuda declarațiilor contondente, între premierul Ciolacu și liderul AUR, George Simion. Asta susțin cei de la USR și, ținând cont de colaborările din teritoriu și de dezvăluirile în glumă din trecut, ale lui Simonis de la PSD, ar putea exista un sâmbure de adevăr.

Ce-ar fi însemnat căderea guvernului?

În mod cert, într-o cu totul altă conjunctură, Marcel Ciolacu ar fi meritat să plece acasă, după găurile din buget lăsate în mandatul precedent și mai ales după scandalul Nordis. Însă trăim vremuri tulburi, cu alegeri anulate, cu mercenari înarmați pe ascuns, cu un președinte american imprevizibil, cu risc ridicat de declasificare a economiei țării la categoria junk, de către instituțiile internaționale care acordă ratingul de țară, rating după care se ghidează orice investitor mare. O cădere a guvernului ar fi însemnat o criză profundă pe toate planurile.

Autor: Răzvan Codreanu

IONESCU ANDREI

IONESCU ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Show Buzz

View All