Concediu de coșmar. Casa în care erau cazați opt turiști băcăuani a fost cuprinsă de flăcări

Cinci turiști au ajuns la spital, după ce un incendiu a cuprins o casă de vacanță din Jurilovca, județul Tulcea. în momnetul în care a izbucnit incendiul, opt persoane care se aflau în casa de vacanță.

Potrivit ISU Tulcea, pompierii au fost alertați prin apel la 112 marți dimineața, în jurul orei 4.30, cu privire producerea unui incendiu la o casă cu regim de închiriere în comuna Jurilovca. La fața locului au intervenit voluntarii de la SVSU Jurilovca, dar și pompieri ai ISU cu 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială pentru descarcerare și două echipaje SMURD. La fața locului au ajuns în sprijin 3 echipaje SAJ și echipaje din cadrul IPJ.

Cinci persoane au fost transportate la spital. Este vorba de patru adulți cu arsuri pe diferite suprafețe ale corpului și de un copil cu atac de panică.

Incendiul la casa de vacanță care avea trei corpuri lipite între ele a fost stins după două ore și jumătate de la izbucnire. Potrivit ISU Tulcea, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

foto: ilustrativ

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *