Concert Regal la Filarmonica Mihail Jora din Bacău, sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei

Dirijorul Răzvan Apetrei va fi la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău în cadrul Concertului Regal desfășurat joi, 22 aprilie 2021, începând cu ora 18:30, în Sala Ateneu. Solista serii va fi Cristiana Mihart, care va interpreta Concertul în Re major pentru pian și orchestră KV 537, supranumit Încoronarea, de W. A. Mozart. Programul mai cuprinde uvertura operei Il Re pastore de W. A. Mozart și Poema Română de George Enescu, cu participarea Corului Academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii Moldova din Iași, pregătit de dirijorul Bogdan Cojocaru.

Evenimentul este organizat în contextul manifestărilor dedicate centenarului nașterii Majestății Sale Regele Mihai I ce se vor desfășura pe parcursul anului 2021.

Răzvan Apetrei

Răzvan Apetrei este unul dintre cei mai performanți și promițători dirijori din noua generație, fiind, în același timp, membru fondator al Cameratei Regale și membru fondator și director general al Corului Regal, ansambluri de tineret aflate sub Înalt Patronaj Regal și decorate de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.

În perioada viitoare, dirijorul Răzvan Apetrei va continua seria evenimentelor dedicate centenarului nașterii Regelui Mihai, urmând să susțină concerte regale la Filarmonica din Brașov în luna iunie și în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, în luna septembrie, alături de Corul Regal și numeroși soliști români și străini.

Cristiana Mihart

Pianista Cristiana Mihart, doctorand al Universității Naționale de Muzică din București, a urmat studii la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles, a fost bursieră a programului SoNoRo – Interferențe și are în palmares numeroase concerte și premii naționale și internaționale, fiind unul dintre cei mai prolifici tineri pianiști români ai momentului. În anul 2016, Cristiana Mihart a realizat în premieră absolută interpretarea lucrării Elegie, compusă de Regele Mihai în anii tinereții, după un manuscris descoperit în arhiva Castelului Pelișor.

Evenimentul va fi transmis online, pe pagina de Facebook a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. Detalii suplimentare despre posibilitatea accesului publicului în sală vor fi anunțate în timp util, doar în cazul în care situația evoluției epidemiologice la nivel local o va permite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *