Controale în domeniul silvic ale poliţiştilor Serviciului de Ordine Publică Bacău

Prevenirea și combaterea degradării ori distrugerii fondului forestier național reprezintă un obiectiv de securitate națională, reducerea fenomenului tăierilor ilegale fiind un domeniu prioritar şi pentru poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.   

    Astfel, la data de 08 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au acţionat pentru verificarea provenienţei materialului lemnos,autorizările deţinute pentru comercializarea acestuia sau verificarea respectării prevederilor legale privind modul de completare a documentelor cu regim special, precum şi prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de material lemnos.

    La activităţile de control au participat şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere şi ai Direcţiei Silvice Bacău, care au controlat 15 transporturi de material lemnos.

    În cadrul acţiunii s-au aplicat 4 contravenţii, în valoare totală de 6.600 de lei.

Exemplu:

    Poliţiştii au depistat o femeie, de 51 de ani, care transporta, cu o autoutilitară, pe raza comunei Căiuţi cantitatea de 2,3 mc lemn, esenţă răşinoase, fără a deţine documente legale de provenienţă.

    Femeia în cauză a fost sancţionată contravenţional, iar materialul lemnos, în valoare de 1700 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *