Culmea ipocriziei

Să vorbești despre patriotism economic la modul ”vă dau zahăr și ulei mai ieftin”, când principalele resurse alte țării sunt fie vândute, fie spoliate cu sprijinul regimului, reprezintă culmea ipocriziei. 

Mesajul noului premier Ciolacu este simplu și direct: închidem ochii, vă lăsăm să furați în continuare, cu condiția să nu scoateți lumea în stradă. 

Membrii alianței PSD+PNL=LOVE au interese comune până la un anumit punct. Ar trebui să ne așteptăm în viitorul apropiat la atacuri destul de ascuțite ale mass-media și influencerilor din zona liberală asupra social-democraților. Rotativa guvernamentală vine la timp, într-un moment în care PNL (aflat într-un parteneriat strâns cu ambasada SUA) se prăbușea și risca să ajungă în sondaje la numere cu o singură cifră. Așa că liberalii vor profita din plin de trecerea în planul doi, pentru a-și reface imaginea compromisă de lideri detestați ca Iohannis, Ciucă sau Cîțu.   

Deep State-ul autohton, alcătuit din diverși generali de anvergura intelectuală a lui Ciucă, a găsit modalitatea optimă de a calma spriritele în rândul populației total nemulțumite de slugărnicia regimului Iohannis față de Bruxelles și Washington. PSD-ul lui Ciolacu este folosit acum ca supapă de refulare. Ideea ar fi ca oamenii să spună: ”Uite, dom’le, în sfârșit a venit cineva la Palatul Victoria care ne înțelege! Om de-al nostru, din popor, ține cu clasa muncitoare”. Un adevărat patriot… a ieftinit uleiul cu 2 lei. 

Rămâne de văzut în ce măsură noul guvern condus de PSD va reuși să arunce vinovăția exclusiv pe funcționarii corupți, pe cetățenii care nu-și plătesc taxele și nu muncesc suficient sau pe firmele evazioniste cu capital autohton. Administrațiile de la Bruxelles și Washington vor rămâne în continuare subiecte tabu, indiferent de cât de mare va fi impactul negativ al acestora asupra României.  Pe termen mediu și lung, situația se va schimba doar printr-o minune. Cenzura asupra politicienilor și a mass-media a devenit extrem de apăsătoare. Capitalul american a cumpărat tot ceea ce înseamnă ”vectori de influență”, astfel încât singurele voci alternative au rămas pe rețelele de socializare și pe câteva site-uri de nișă. 

Când principalele motoare generatoare de profit (energie, medicamente, armament) au intrat în zona de influență a capitalului străin, fără posibilitatea ca statul român să intervină chiar și în cazul unor jafuri clare ca lumina zilei (vezi afacerile Exxon, OMV, Pfizer), putem spune că ”patriotismul economic” vânturat de Ciolacu rămâne doar o lozincă perfidă destinată ignoranților. 

Prădătorii veniți în România în chip de ”parteneri strategici” vor continua să spolieze bugetul de stat sub patronajul înalt al serviciilor secrete, al Justiției și al politicienilor de tip marionetă, iar orice critici bine întemeiate vor fi catalogate – ca și până acum – drept putinisme antioccidentale care ”fac jocul propagandei ruse”.

Dacă e să vorbim și de Bacău, a venit vara, edilul își va pune palma-n fund și va pleca în concediu, după ce s-a făcut de cacao în ultima perioadă prin Consiliul Local Bacău.

Și, ca orice bugetar care se respectă, după ce se va întoarce din concediu nu va veni la muncă pentru care este plătit din banii noștri, ci va pleca într-o binemeritată delegație. Cel puțin așa umbță vorba prin primărie. Apropos, ”coniță responsabilă”: la finalul mandatului, vom face cerere pe Legea 544, să afle și băcăuanii cât timp din cei 4 ani de domnie stăpânu-ți de la USR a tăiat frunze la câini prin deplasări și străinătăți pe banii cetățenilor și nu numai. Vezi, ”coniță”, că și noi ținem numărătoarea noastră paralelă (dar nu ca la alegeri!), așa că pontează bine zilele de muncă ale personajului.
Revenim. Și în perioada aceasta, desi aflat în concediu, domn’ Primar folosește tot felul de practici ieftine, de manipulare în masă, prin intermediul rețelelor de socializare. Ba postează că a ieșit pe teren – în control pe șantiere, ba se laudă cu afaceri locale – ”patriotism economic” îl putem numi.

Păi, ia să vedem, pentru a nu fi acuzați de ”răutăcisme”, ce experiență profesională are edilul nostru și ce-l recomandă pe mai departe, în 2024, la primărie:

1. Și-a scris în CV și a susținut că e ”telectual” cu facultate terminată (deci cu diplomă de licență luată)? Da, așa s-a întâmplat.

2. N-a zis el că a fost corporatist și că în multinaționale se simte ca la el acasă? Zis-a! Doar că a fost un simplu angajat prin tot felul de SRL-uri.

3. S-a prezentat maestrul Viziteu drept un lider și conducător când el, de fapt, n-a condus pe nimeni și nimic până a ajunge la primărie? Adevărat și asta.

Lista cu argumente o putem continua, bineînțeles, dar o păstrăm pentru campanie. Concluzia, însă, este una: lui domn’ Primar i se cam rupe de băcăuani și le-a vândut gogoși încontinuu, pe nerăsuflate. Sau gargara pe Facebook nu ține cont de aspectul uman, de empatie, zic?!?…

Anonimus CCM – colaborator Radio Easy

PRECIZĂRI: Legea nr. 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul editorial sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *