Scriitorul american Mark Twain afirma că votul nostru, dacă într-adevăr ar conta, nu știm cine ne-ar lăsa!
Meditez la momentul alegerii. Îl caut pe acel președinte. Cum să arate el? Modest, cu distincție și demnitate. Flexibil și perseverent, gata să activeze societatea civilă pentru a combate comportamentele deviante și corupția.
Îmi place politicianul care știe să modereze o comunicare inteligentă, i-a studiat pe Toffler și sociologia lui, pe Dimitrie Gusti și modelul său sociologic, dar și pe Constantin Rădulescu-Motru și al său volum Cultura română și politicianismul. Dacă mai înțelege și neiobăgia sau demagogia politică, atunci așa mi-l doresc.
Pe câțiva dintre candidați i-am surprins că au citit Studiul asupra istoriei al lui Arnold Toynbee. Avem speranțe.
Dacă eu nu-l voi găsi pe candidatul prezidențial autentic, atunci îl voi sculpta. Daca votul meu ar și conta! Dacă nu, atunci așteptăm. Până la…..Culegeri, nu alegeri!
Autor: Dan Căldăraru
