De astăzi, instituțiile publice nu mai au voie să solicite copii ale documentelor emise de stat

Legea cu privire la acest fapt a fost promulgată pe data de 9 noiembrie 2021 de președintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, „se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale”.

De asemenea conform legii, „instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”.

Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *