De la 1 ianuarie 2021 a crescut volumul de date care pot fi consumate în roaming fără taxe suplimentare

De la 1 ianuarie 2021, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEEfără aplicarea unor taxe suplimentare, în medie cu aproape 17%, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros.

De asemenea, în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, au scăzut și suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, astfel:

–         suprataxa pentru date a scăzut cu aproximativ 14%, de la 3,5 la 3 Euro/GB, fără TVA;

–         suprataxa pentru apelurile primite a scăzut cu aproape 4%, de la 0,79 la 0,76 eurocenţi/minut, fără TVA.

Totodată, nivelul maxim al suprataxei pe care furnizorul RCS&RDS S.A. este autorizat să o perceapă propriilor clienți pentru apelurile primite în roaming în SEE în anul 2021, în condițiile prevăzute în Decizia președintelui ANCOM nr. 585/2020, a scăzut de la 0,79 la 0,76 eurocenţi/minut, fără TVA.

Roaming în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021

Vă reamintim că începând cu data de 1 ianuarie 2021 reglementările europene privind „Roam like at home” (RLAH) nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a încheierii perioadei de tranziție după retragerea acestei țări din Uniunea Europeană. „În acest context, operatorii telecom din România nu mai au obligația legală să ofere utilizatorilor roaming la tarife naționale în Marea Britanie, acest beneficiu fiind garantat doar în interiorul SEE. Nu există o interdicție pentru furnizorii din România să păstreze în continuare Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, o astfel de decizie ținând de strategia comercială a fiecăruia. Pentru a evita înregistrarea unor costuri suplimentare, recomandăm utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.” , a declarat Eduard LOVIN, vicepreședinte ANCOM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *