Deputat Tudorița Lungu: ”Proceduri simplificate pentru acordarea șomajului tehnic”

Angajatorii nu mai trebuie să plătească din propriile rezerve sumele acordate angajaților sub formă de șomaj tehnic. Plățile se vor face direct de către Agențiile Județene de Ocupare a Foței de Muncă, în baza declarațiilor depuse de angajatori. Aceasta este una din cele mai importante decizii ale Guvernului Orban privind șomajul tehnic, decizie care a fost luată în urma consultărilor cu mediul de afaceri.

Cele mai afectate domenii de șomajul tehnic sunt cele care și-au întrerupt activitatea ca urmare a măsurilor impuse de starea de urgență: hotelierii, alimentația publică, transportatorii, saloanele de frizerie, coafură și multe alte domenii. Indemnizația de șomaj tehnic reprezintă 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie.

De asemenea, a fost redusă și perioada de acordare a acestor sume, de la 30 de zile, așa cum era prevăzut inițial, la 15 zile. Plățile se vor face în două tranșe, una la  începutul lunii aprilie, pentru perioada 16 – 31 martie, urmată de o a doua, la începutul lunii mai, pentru perioada 1 – 16 aprilie. Pentru a elimina eventualele disfuncționalități cauzate de birocrație, angajatorii pot depune cererile și on line. Aceștia au obligația să vireze sumele către angajați în maxim trei zile de la încasare. O altă prevedere importantă o reprezintă facilitățile acordate altor categorii de profesioniști, cluburi sportive, persoane fizice, întreprinderi individuale, PFA. Și aceștia vor primi 75% din salariu mediu brut pe țară, în baza unei declarații pe propria răspundere”, Tudorița Lungu, Deputat PNL Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *