Două copile, de 12 și 13 ani, au fost violate. Ce pedepse merită monștrii?

Fată, de 12 ani, violată, în mod repetat, de un ”monstru”, de 22 de ani.

Bănuitul, în vârstă de 22 de ani, aflat sub control judiciar, este acuzat de comiterea infracțiunilor de viol și act sexual cu un minor. Tânărul a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv.

”Din cercetări s-a stabilit că, tânărul, în ziua de 04 august a.c., ar fi întreţinut raport sexual cu o minoră, de 12 ani, împotriva voinţei acesteia, iar în ziua de 18 august a.c, acesta ar fi intreţinut din nou raport sexual cu minora. Faţă de bănuit, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi act sexual cu un minor, polițiștii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Bacău.” – IPJ Bacău

Un alt monstru, la Măgirești. A violat o fată de 13 ani

            Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mărgineni au documentat și probat activitatea infracțională a unui localnic de 39 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de viol și corupere sexuală a minorilor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

            La data de 25 august a.c., în timp ce se afla la domiciliu în comuna Mărgineni, bărbatul ar fi comis un act de natură sexuală față de o minoră, în vârstă de 13 ani, iar în noaptea de 26/27 august a.c, în acelaşi imobil, profitând de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa, ar fi întreţinut cu aceasta un raport sexual.

         Bănuitul, în baza unei ordonanţe de reținere pentru 24 de ore, a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *