Drama unei familii băcăuane. Ciprian Popovici, militarul care a luptat cu talibanii, a murit într-un accident groaznic. Vestea morții l-a răpit dintre noi și pe tatăl lui Ciprian

”Off doamne de ce mi-ai dat atâta durere și suferință și mi-ai luat jumătatea inimii mele si tatăl copiilor mei… De ce? De ce ????”, se întreabă soția lui Ciprian, militarul profesionist, cu trei misiuni îndeplinite pe câmpul de luptă din Afganistan, omul deosebit cu zâmbetul tatuat pe chip, tatăl a trei copii..care și-a luat adio de la familie și de la camarazi pentru că s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Dramele familiei Popovici au început în drumul spre mare  

Ciprian Popovici, 37 de ani, s-a întors acasă din ultima misiune militară, în urmă cu o lună. După lunga perioadă în care nu și-a văzut familia, a vrut să petreacă alături ai lui concediul la care au visat împreună și au plecat spre litoral. În apropierea comunei Vlad Țepeș, din județul Constanța, Ciprian Popovici a făcut o oprire într-o parcare pentru a remedia o probelmă tehnică. În timp meșterea la motor, un autocamion încărcat cu balast, a fost izbit de o mașină, iar șoferul nu a mai reușit să controleze mastodontul și a intrat în mașina lui Ciprian, în partea din spate. Militarul a fost lovit puternic de propria mașină și târât câțiva metri până într-un parapet. Din cauza multiplelor leziuni, Ciprian a murit.

Ciprian a devenit un înger sub ochiii soției și ai copiilor

În momentul accidentului, familia era în mașină. Dumnezeu i-a apărat, dar rănile sufletești ..rămân. Potrivit unui apropiat, după tragedie, copilul cel mic al lui Ciprian, în vârstă de cinci ani, nu a mai vorbit.

”Moartea fulgerătoare ne-a smuls din sânul familiei cel mai bun cumnat! 5 minute în parcare au fost fatale … în 5 minute o familie e distrusă… Mult prea devreme ne-ai părăsit cumnate drag. Dumnezeu te-a luat în misiune printre îngeri! Suflet bun si blând să ai grija de familia ta, să ne apari în vis, să ne spui ca ești bine lânga Tata Ion, Tata Costică ,Varu Julian Darlea și Matusa Maria! Drum lin în Împărăția lui Dumnezeu! Răreșică iți trimite o îmbrățișare așa cum o făcea mereu! Te rog să faci o minune ca să poată vorbi!”

Tatăl s-a dus lângă fiul lui

Ciprian a fost adus în Bacău pentru a fi condus pe ultimul drum, dar când bravul militar a ajuns acasă, tatăl lui Ciprian nu a mai suportat durerea, iar inima i s-a oprit.

”Inimile voastre au încetat să mai bată, tată și fiu …v-ați iubit încât v-ați luat unul pe altul. Regrete eterne, drum lin către îngeri. Să ne vegheați și să protejați cum stiți mai bine scumpii mei”, sunt alte cuvinte pline de durere a soției lui Ciprian

”Se duc anii prea ușor”

E numele cântecului care-i plăcea cel mai mult lui Ciprian. De altfel, cu câteva zile înainte de tragedie, acesta l-a postat pe Facebook : ”Se duc anii prea ușor… viața omului….nimeni nu-i nemuritor. …Hai, hai…că viața trece… Pentru averi și bogății pleci mereu de acasă, uiți să trăiești pentru tine când viața e frumoasă”

Ciprian Popovici își desfășura activitatea în Batalionul 635 Apărare Antiaeriană ,,Precista” din Bacău din anul 2006 și a participat la trei misiuni internaționale în teatrul de operații din Afganistan.

”În memoria camaradului nostru care s-a dus prea devreme dintre noi, vei rămâne viu in amintirile camarazilor tăi care au avut plăcerea de a te cunoaste ca un om deosebit, săritor, cu o inimă de aur și care privea mereu zâmbitor și plin de încredere spre viitor. Odihnește-te în pace, camarad și prieten drag”-Lucian Moisescu

Mesaje emoționante

”Dumnezeu să te odihnească în pace cumătru!!! Nu îmi vine să cred că viața este așa de nedreaptă uneori!!!”- Ana Catană

”E greu să-ți scriu un mesaj de adio ție, om minunat! Te-ai stins fulgerător, un drum fiindu-ți fatal. Privind în urmă cu trei zile, ne bucuram împreună de o cafea cu lapte, glumind despre tot felul de lucruri. Privind mai în urmă, îmi aduc aminte de toate discuțiile pe care le-am purtat împreună, de toate momentele dragi pe care le-am simțit, de momentul când îmi spuneai că vrei să îmi fii naș. E greu să știu că pierd, în același an, o a treia persoană dragă! Cum scria un mare scriitor: timpul nu a mai avut răbdare!”, Andrei Dârlea   

Fundașul central care se apăra zâmbind

Lui Ciprian îi plăcea foarte mult să joace fotbal. Avea gașca lui de fotbaliști pe care o surpindea la fiecare meci cu evoluții pline de bucurie. Se pregătea să revină alături de băieți după perioada în care a fost plecat în Afganistan, dar …

”Fundașul central ne-a părăsit în zori! „Gașca Nebună își ia rămas bun de la tine și nu te va uita niciodată! Rămas bun CIPRIAN!”

Ciprian Constantin Popovici va fi condus pe ultimul drum dumincă. Până atunci, cei care doresc să-și ia rămas bun de la el o pot face la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din cartierul CFR.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *