După ce i s-au luat din atribuții, viceprimarul Ghingheș a fost ”dat afară” din biroul de la Primăria Bacău

Informația privind ”exilarea” lui Cristian Ghingheș, viceprimar al Bacăului, într-o locație departe de sediul Primăriei Bacău a fost confirmată chiar de tânărul politician USR PLUS, coleg de partid cu primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

”Decizia este a primarului, neîntemeiată pe vreo dispoziție legală și mi-a fost comunicată întâi verbal, apoi printr-o notă internă din care aflu că odată cu mine se mută și doamnele de la compartimentul Audit public intern, aflat, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare, în subordinea directă a primarului pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile instituției.” – Cristian Ghingheș

Acesta susține că totul i se trage de la refuzul de a-și da demisia. ”Mi-a cerut demisia ca să las locul de viceprimar liber unui analfabet ca urmare a combinației politice pe care a făcut-o cu fostul primar trimis în judecată pentru fapte de corupție, numitul Cosmin Necula (Pro România), pus între timp director la societatea primăriei. Ca pedeapsă că nu am demisionat, mi-a retras atribuțiile cică pentru motive administrative pe care nici până acum nu a putut să le demonstreze, în ciuda notelor interne, interpelărilor și solicitărilor în baza Legii 544/2001 pe care le-am transmis încă de la începutul lunii septembrie și în care am cerut dovada a ceea ce mi-a reproșat în mod fals în spațiul public. Mi-a blocat accesul la informații în mod abuziv și le-a tot cerut funcționarilor să nu mai discute cu mine despre problemele publice pe care le tot ridic. M-a scos din toate comisiile și grupurile de lucru, în ciuda activității uriașe pe care o depuneam în CLSU, Comisia Tehnică de Urbanism, Comisia pentru locuințe ANL etc.” – susține Ghingheș

Ghingheș anunță că nu-și dă demisia

”Acum, dacă mă exilează la marginea orașului, are impresia că mă umilește și că mă izolează de funcționarii primăriei. Nici vorbă, țin steagul sus în continuare, voi taxa toate derapajele, voi continua să pun pe circuit problemele cetățenilor și să urmăresc rezolvarea lor până la capăt.” – Cristian Ghingheș.

Un comentariu

  1. De ce nu mergi la DNA sa denunti abuzul in serviciu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *