Dl dr. Dăscălescu George Răzvan, medic specialist ORL, s-a alăturat echipei medicale a Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, admis în urma examenului de concurs desfășurat la unitatea medicală.

Pacienții spitalului buhușean pot beneficia de o gamă diversificată de servicii medicale pe această specialitate (consultații în ambulatoriul integrat, spitalizare de zi și, în perioada următoare, spitalizare continuă), pe bază de bilet de trimitere sau contra cost.
Pentru specialitatea otorinolaringologie (ORL), în acest moment, spitalul din Buhuși dispune de doi medici angajați.
Programările pentru consultații la cabinetul din Ambulatoriul Integrat se pot face telefonic, sau pe platforma de programare online.
https://spitalbuhusi.ro/programare-online-ambulatoriu/
Ţinând cont de aparatura achiziţionată în ultima perioadă prin proiectele demarate în cadrul Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, de condiţiile hoteliere foarte bune asigurate pacienţilor, membrii Comitetului Director acordă o atenție deosebită angajărilor de medici specialiști pentru completarea echipei medicale.
„Otorinolaringologia este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare și sinusurilor”, au transmis reprezentanții spitalului.