Elevii de astăzi, jandarmii de mâine

Ioana, Ion și Ionuț sunt câțiva dintre elevii jandarmi care astazi iși sărbătoresc ziua onomastică și au pășit încrezători prin porțile larg deschise ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, alături de alți zece elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi  “ Petru Rareș ” Fălticeni.

Până pe data de 25 februarie, vor efectua stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ în cadrul inspectoratului, alături de ofițeri și subofițeri cu experiență, de la care vor avea ce învăța, cu siguranță.

Ioana este din orașul Comănești, are 27 de ani și înainte de a fi admisă la școala de subofițeri a absolvit facultatea de marketing. Este o fire ambițioasă, dinamică și îi place să privească viața cu optimism. A intrat la școală  din a doua încercare și spune că își dorește să aibă o evoluție frumoasă în carieră, să ajungă un stâlp important al acestei arme.

Ionuț este din Bacau, are 23 de ani și, după absolvirea facultății de sport și-a dorit să lucreze într-un domeniu activ. ,,Am ales făra ezitare să lucrez pe viitor intr-un domeniu în care rutina lipsește, iar activitatea este una solicitantă. Consider că profesia de jandarm îmi va oferi posibilitatea de a mă afirma și mă va ajuta să-mi scot în evidentă anumite calități.”

Ionuț este din localitatea Giurgeni, are 21 de ani, iar pentru el respectul, punctualitatea, responsabilitatea, modestia, dar și perseverența, optimismul și echilibrul sunt calitățile care l-au ajutat să-și îndeplinească visul, după mai multe încercări în drumul său de a deveni jandarm. „Să muncești din greu și să crezi în tine!” a fost deviza lui pentru a reuși. „Celor care vor să urmeze o carieră în Jandarmeria Română, le transmit să lupte pentru ce își doresc, dacă simt că acesta este drumul lor, dar să țină cont de aspectele ce caracterizeză majoritatea militarilor: disciplină, responsabilitate, respect și devotament.”

Elevii vor fi repartizaţi în cadrul structurilor de ordine și siguranță publică, dar și în cadrul structurilor de pază si protecție instituțională. Cu acest prilej, viitorii jandarmi au posibilitatea să pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, pe întreaga perioadă aceştia fiind îndrumaţi de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *