Fără incidente grave în timpul evenimentelor de Paște

Poliţiştii băcăuani au fost la datorie pe toată perioada minivacanţei de Paşte pentru ca cetăţenii să petreacă în linişte şi siguranţă sărbătoarea Învierii Domnului. Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare.

Astfel, peste 200 de polițiști de ordine publică, poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri s-au aflat zilnic în stradă, suplimentar față de dispozitivul curent. Echipajele de poliție au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a 330 de incidente sesizate, din care 290 prin sistemul național unic de urgență 112.

În perioada 30 aprilie – 02 mai, pentru abaterile de la normele legale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 964 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de  429.360 de lei. Poliţiştii au prins în flagrant 6 autori de infracţiuni, au reţinut 214 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au retras 16 certificate de înmatriculare.

Activităţile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *