Instituția Ministerului Apărării Naționale are un privilegiu. Ministrul acesteia, domnul Ionuț Moșteanu, contează drept câștig la imagine. Potențialul fizic stârnește invidie (nu), știința de carte stârnește emoții și sentimente de respect, stimă (nu), cunoașterea fenomenului militar se ridică la cota idealului, concepția de organizare a armatei o știe din adolescență, datorită unor experiențe personale trăite cu intensitate, dar cel mai bine dă aptitudinea de a comunica eficient cu generalii și ofițerii importanți din structurile pe care le consiliază (nu).
Din nefericire, domnul ministru, simplu cotizant al unei formațiuni politice cu scopuri confuze, nu este și nici nu va fi singurul habarnist de serviciu din localul M100 – sediul MAPN! Știu de la un prieten ofițer în corpul de control al ministrului apărării, pe timpul domniei lui Atanasiu, cum s-a gândit liderul băselist să îl trimită la cumpărături. Bietul demnitar avea nevoie de o pâine integrală, deoarece se găsea la o dietă grea. Intervenția ofițerului de carieră a avut eleganță, în sensul că i-a spus nevoiașului să îi ceară acest serviciu unui ospătar de la protocol.
Toți cei care vor veni la conducerea acestei instituții de proficienta (de elită) au avantajul pe care nici ei înșiși nu îl știu. Anume, războiul este un lucru mult prea serios pentru a fi lăsat pe mâna generalilor! Cine a rostit așa? Sociologul american Alvin Toffler, în volumul Război și Antirăzboi!
Dacă se vor gândi să studieze, atunci să le vedem și fișele de lucru. Tare mă tem că vom avea deziluzii! Păi cum să fie cerințe de la aroganții de Bachide, Moșteanu? Ei pot oferi doar…sărăcie care vine dintr-o mare șmecherie!
Autor: Dan Căldăraru
