Gală internațională. Naționalele României și Spaniei se vor lupta, la Insula de Agrement, sâmbătă, de la ora 18.00

Nume mari ale boxului românesc, campioni mondiali și europeni, și-au anunțat prezența la cel mai tare eveniment sportiv cu participare internațională.

Cei mai buni boxeri ai tinerei generații din România și Spania vor lupta sâmbătă, 21 august, începând cu orele 18.00, la Insula de Agrement din municipiul Bacău.

”Un eveniment deosebit pentru Bacău. Ne bucură să fim alături de băcăuanii noștri în cadrul unei asemenea gale în care vor urca în ring cei mai buni boxeri din loturile de tineret ale României și Spaniei. Va fi un spectacol în aer liber, așa că vă așteptăm să fiți alături de noi la acest eveniment internațional”, ne-a dclarat Relu Auraș- coordonatorul lotului României.

Pentru România vor urca pe ring și boxeri băcăuani, recent medaliați cu aur la Campionatul Național de Box de la Brăila. La eveiment va fi prezent și Vasile Câtea, președintele Federației Române de Box, dar și nume comnsacrate ale boxului românesc, precum Francisc Vaștag, Dorel Simion și Ionuț Gheorghe, multiplii campioni mondiali și europeni.

Gala internațională de box este organizată de Federația Română de Box în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău și întreg sprijinul reprezentanților clubului SCM Bacău.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *